luni, 06 septembrie, 2010

Laparoscopia (celioscopia)

 Laparoscopia (celioscopia) se efectueaza in vederea constatarii sau excluderii unei afectiuni in cavitatea abdominala sau pelvina. 

 

Laparoscopia este o interventie chirurgicala endoscopica care poate fi efectuata in scop:

- diagnostic explorator sau

- operator.

 

Cu aceasta ocazie, sub ombilic se efectueaza o incizie de aproximativ 1 cm si se deschide cavitatea abdominala. Pentru o buna vizualizare a spatiului abdominal, se introduce gaz, astfel incat dupa introducerea unui tub optic special, organele cavitatii abdominale se pot vizualiza foarte bine. In general se efectueaza si o documentare foto-video a acestor imagini. 

 

Suplimentar, in portiunea inferioara a abdomenului in dreapta si in stanga, pot fi necesare mici incizii de pana la 15 mm, care permit introducerea unor instrumente speciale. Astfel este posibila extirparea de organe si/sau parti de organe. In foarte rare cazuri, aceste incizii suplimentare, ca si incizia de la nivelul ombilicului, pot conduce la hernii. 

 

Laparoscopia poate fi efectuata in ambulator (clinica de o zi) sau in spital. Laparoscopia isi propune sa inlocuiasca o interventie chirurgicala clasica, cu incizie clasica la nivelul abdomenului. Laparoscopia se efectueaza in sala de operatie sub anestezie generala.

 

Principalele indicatii ale laparoscopiei in ginecologie sunt:

- explorarea anatomiei pelvisului

fibroamele uterine

- patologia tubara in cadrul infertilitatii: trompe blocate, hidrosalpinx

sarcina ectopica (extrauterina)

endometrioza

- chisturi de ovar

 

Avantajele laparoscopiei sunt: riscul unei infectii si al unei tromboembolii (blocarea unui vas de sange cu un cheag si transportul acestuia de ex. in plaman) este mai scazut in comparatie cu tehnica chirurgicala clasica. Complicatiile postoperatorii sunt mai reduse, timpul de recuperare postoperator este mult mai scurt. Operatia laparoscopica cauzeaza mai putine dureri postoperator, iar rezultatul cosmetic este mai bun. Lezarea organelor, vaselor de sange, vezicii urinare, ureterelor sau intestinului, sunt rare, dar pot surveni. La aparitia unei astfel de complicatii poate fi necesara deschiderea abdomenului prin incizie clasica. In aceasta situatie se impune spitalizare postoperatorie.

 

Procedurile pregatitoare sau ulterioare operatiei, ca de ex. perfuzii sau injectii, pot cauza in rare cazuri distructii locale ale tesuturilor. In cazuri exceptionale se impune transfuzia de sange sau produse derivate din sange, fapt ce poate produce infectii cu virusuri hepatitice sau alte virusuri.

 

Daca exista suspiciunea de malignitate (cancer), interventia endoscopica se termina dupa prelevarea unei probe de tesut (biopsie). Operatia definitiva va fi efectuata in functie de rezultatul anatomopatologic microscopic. In caz de malignitate (cancer), operatia definitiva trebuie sa fie efectuata la scurt timp dupa laparoscopie (o saptamana), pentru a nu inrautati prognosticul. In caz de malignitate, operatia va avea loc obligatoriu intr-un spital.

 

In functie de tipul interventiei, dupa laparoscopie pot apare dureri de burta. Durerile in umeri sunt rezultatul unei iritatii a diafragmului si ele dispar de regula dupa 2 zile. Aceste dureri, care pot apare si la nivelul coastelor sau la respirat, sunt neplacute si creaza disconfort. Ele sunt inofensive si nu trebuie sa ingrijoreze. Este important insa, ca dupa operatie sa te simti in fiecare zi din ce in ce mai bine. La aparitia de febra, dureri persistente in abdomenul inferior sau sangerari neobisnuite, trebuie contactat medicul operator.


Actualizat: 05.07.2010
Inapoi la investigatii
 
NoutatiMinimize

Share Bookmark and Share
Ai o problema ginecologica ai o problema ginecologica?
Intreaba ginecologul
In curand vei putea accesa serviciul ConsultatiaMea oferit de elClinica Ginecologie.ro
Website creat de Manuela Bajenaru Copyright 2007-2010 Ginecologie.roContactPublicitateConsultanta medicalaDespre noiTermeni & ConditiiConfidentialitate
Ginecologie.ro cauta colaboratori si parteneri. Daca sunteti interesat(a) sa va alaturati echipei noastre, va punem la dispozitie urmatoarea adresa email la care sunteti binevenit(a) sa va prezentati: info@ginecologie.ro. Va asteptam !
Va rugam sa nu adresati intrebari medicale via email !
Toate intrebarile medicale pot fi transmise in site la link-ul 
Forum ginecologie !  Va multumim pentru intelegere !